Pentru etalări online se poate folosi siteul http://mihneafiran.ro. :)

Muntele si Timpul

Discutii despre vise ce te sperie.
Scrie răspuns
Avatar utilizator
jr_fairy
Licorna
Mesaje: 1608
Membru din: 27 Aug 2008, 21:15
Zodie: Capricorn
Localitate: Berlin

Muntele si Timpul

Mesaj de jr_fairy » 03 Ian 2009, 04:23

In copilarie am avut un cosmar care m-a marcat. L-am mai povestit o data pe forum, nu intru in detalii. Dar cand din anumite motive (rar) ma ia un sentiment de groaza, frica, imediat imi amintesc de acest vis si retraiesc la intensitate si mai mare senzatiile care imi dau fiori.
Nu ma percepeam cu chip, cu forma. Stiam ca am un corp, oricum mai dezvoltat decat cel avut in copilarie. Nu imi dadeam seama daca eram femeie sau barbat, probabil. Stiu ca aveam parul negru. Si "ma odihneam" ca intr-un sicriu sub un munte, prinsa in pamant. Ma percepeam normala la dimensiune, dar cand ma departam cu mintea, eram un urias al muntelui si in acelasi timp, un punct de pamant care nu avea aer sub greutatea de deasupra mea. Si stiam, simteam ca deasupra mea se schimba peisajul, se ridica biserici, case, mureau oameni, iar eu sufeream ca eram prinsa acolo, fara aer, fara posibilitate de a scapa. Ma sufocam incontinuu, nici nu muream, nici nu traiam. Si o data cu timpul simteam si fiecare fir de praf apasandu-ma cu greutate pe piept, iar daca iarasi percepeam imaginea in ansamblu, imi dadeam seama de gravitate. Aveam ditamai multele pe mine! :lol:
Nu am stare acum sa scriu mai mult. Chiar si Cruelei ii cerusem sfatul, ce ar insemna. Acum cateva zile am gasit si o mica rezolvare a "misterului". :D Se pare ca ar fi fost un moment ratacit de clarviziune astrala - calatorie in spatiu si timp. Cand am citit descrierea acestui fenomen, am trait niste senzatii foarte ciudate. Si desi vreau sa ating voit si constient acest punct, mi-e teama ca nu voi reusi, sau poate nu la aceasta complexitate.
Apoi, caderi deasupra apelor, in spatiu (cand ti se reia visul), oamenii care fug de mine si eu dupa iei fara sa stiu de fapt de ce, durerea pe care o simt in vis, tristetea si multe altele - nu sunt decat calatorii in astral, cred eu in trecut. Nu ma regasesc ca in viata asta, asadar as tinde spre mai mult decat trecut. persoanele care fug de mine sunt reprezentate de familia mea prezenta (unchi, matusi, veri, chiar si mama, etc). In viata prezenta eu fug de ei, ei simt o repulsie neexplicabila vis-a-vis de mine, fapt care ii face sa ma indeparteze - asa cum si-ar fi dorit. Probabil am si niste pacate de spalat. Oi fi facut eu ceva tampenii in alta vreme. Desi mi se pare prea crud ca un copil sa treaca prin anumite situatii si chiar in familie, fara a sti de fapt ce se petrece si fara avand o vina explicabila in viata curenta.
Totusi, e un lant continuu care merita abordat si cautat a-l intelege, atat cu dureri, cat si cu bucurii. Iar omul zilelor noastre se apropie de spiritual numai prin suferinta (de obicei), asadar asta ne-o fi drumul. :)
"auzeam în soapta
murmur de copite
zbateri de arípe
nemarturisite
urmaream în taina
lacrima din geana"...

Scrie răspuns

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator